In numele cui acționează Erdogan?

Misiunea lui Erdogan tot mai evidentă   

Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat Ankara că a doborât un bombardier rusesc aproape de frontiera siriană pentru a proteja traficul de petrol al organizaţiei Statul Islamic (SI), informează Reuters şi AFP.

putin erdogan

„Avem toate motivele să credem că decizia de a doborî avionul nostru a fost dictată de dorinţa de a proteja aceste căi pentru transportul petrolului spre teritoriul turc”, a declarat Putin într-o conferinţă de presă pe marginea COP21 la Paris.

Replica președintelui turc Erdogan nu s-a lăsat prea mult așteptată, afirmând că „dacă aceste fapte vor fi confirmate, voi pleca din funcţie. Dar în acelaşi timp îl întreb pe domnul Vladimir Putin, el va rămâne?”

Se vede de la distanță că totul e cusut cu ață albă. Oculta evreo-americană îl manevrează bine de sfori pe turcaleț. Cât n-ar vrea să pună din nou ghiarele pe Rusia ca in anii 90 și cu un alt Gorbaciov trădător de țară. Băsescul mustacios și șleampăt al Turciei, e bine indoctrinat și mută ca la carte. Și pe deasupra joacă și la cacialma. Păpușarii euro-atlantici strâng menghina și vor să pună cu orice preț șeaua pe urs. Rusia nu va scapa de provocări și până la urmă oricum nu va avea incontro decât să răspundă atacând. Zice-se că evreimea ocultă are pregătit pentru Putin și un posibil succesor, manipulabil ca Eltzman, dacă reusesc sa-l debarcheze pe actualul președinte înainte de conflagrație. De fapt, acesta e mesajul pus sa il transmită Erdogan lui Putin. O simplă deducție logică ne spune astfel și în numele cui a acționat Erdogan atunci când a doborât bombardierul rusesc.

Erdogan, exact ca și Băsescu,  e pus președinte de americani, împotriva voinței alegătorilor, care au organizat ample proteste împotriva sa încă de pe vremea când era premier.

Anunțuri

1 gând despre „In numele cui acționează Erdogan?”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s