Boc își turna colegii de facultate la Securitate !

Emil Boc – CV de securist

Emil Boc obișnuia să-și toarne colegii de facultate la SECU.  Boc a absolvit Facultatea de Istorie şi Filosofie din Cluj în 1990.

În facultate, micul carierist Emil Boc a deţinut funcţiile de vicepreşedinte şi preşedinte al Consiliului Uniunii Asociaţiilor Studenţeşti al Universităţii „Babeş-Bolyai”, respectiv al Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România, filiala Cluj între 1986 şi 1989. 

Cum se explică pe deplin fulminanta ascensiune politică a lui Emil Boc în structurile Partidului Comunist: junele Boc si-a efectuat stagiul militar, din septembrie 1985 până în iunie 1986, la o unitate a trupelor de Securitate – UM 0412, de la Feteşti, Ialomiţa. Din acea perioadă provine şi fotografia de mai sus, în care Boc poartă celebra uniformă „cu hamuri” a Securităţii.

Trupele de securitate aveau statut de trupe de frunte, aşadar primirea unui ochelarist cu o înălţime mult sub medie nu se putea justifica decât prin alte „merite”. Cu alte cuvinte, Boc n-ar fi ajuns în veci la o unitate secu  fără un angajament de informator semnat cu Securitatea, sau fără nişte pile foarte grele, pe care, în mod normal, un fiu de geamgiu din comuna Răchiţele nu prea le putea avea. 

https://optimvs.wordpress.com/2010/03/23/emil-boc-cv-de-securist/

Vă mai miră ascensiunea lui Emil Boc în politică, survenită  sub paltonul lui Traian Băsescu?

Anunțuri

4 gânduri despre „Boc își turna colegii de facultate la Securitate !”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s