De ce Rusia va pierde războiul? Strategia NATO (SUA)

Instaurarea Noi Orine Mondiale depline depinde de cât de repede va fi distrusă Rusia. După acest impediment lucrurile vor merge ca pe ceas: populația globului practic va fi transformată într-o masă imensă de cobai cipați, injectați, etc pe care se vor face fel de fel de experiențe.

Imperiul Răului absolut NATO (SUA et co.) cunoaște vulnerabilitățile Rusiei din fir a păr. Problema Rusiei este că a fost adusă, în premieră mondială, în situația de a fi singură contra la toți, izolată de orice posibile alianțe. Iar insinuările cu colaborarea ei militară cu China, în cazul unei conflagrații mondiale, sunt frecții la picior de lemn, atâta timp cât în China, conform agendei Noii Ordini Mondiale, se implementează cu succes de către agenții americani, circumcizia în masă a masculilor chinezi minori, așa cum s-a întâmplat în Coreea de Sud (un fel de colonie americană ceva mai prosperă) sau ca în cazul încurajării practicilor circumfetiste în extremul orient primitiv, gen Filipine, Indonezia, etc.

Povestea cu BRICS-u pixu e o altă mare vrăjeală, mai ales că Brazilia e adusă pe butuci, India nu are prin tradiție ambiții belicoase, ba dimpotrivă, la ei pasivismul e doctrina politică de bază iar Africa de Sud, numai cu Rusia nu trage la căruță. În aceste condiții, evreo-americanii care stăpânesc  de facto planeta, exceptând sporadic Rusia, ar vrea cât de repede să pună șaua pe ruși, știind că apoi cu restul pot câștiga disputa ca și după războiul rece, adică fără război, mașina de propagandă americană funcționând impecabil.

Mai zilele trecute presa de rahat vândută americanilor, slobozea o știre diversionistă, cum că, momentan, chipurile, Nato n-ar face față unei confruntări cu Rusia pe continentul european.  Minciună ! Evident era o altă gogoașă care să împrăștie iluzia europenilor că sunt vulnerabili în fața Rusiei și povestea să ajungă la urechile rușilor în ideea că o vor mușca și poate, poate încep ostilitățile în forță. Sigur că ruși nu halesc fake-urile americanilor lansate de media tocmai pentru a cădea lumea rusă în capcană. 

Strategia americanilor este aceea de a rezolva Rusia printr-un război rapid, scurt și nimicitor, care să nu de-a posibilitatea rușilor să extindă în replică prea mult războiul. În această ideea a fost practic încercuită Rusia, americanii fiind peste tot din Marea Baltică până în Okinava sau invers. Doar Polul Nord dacă le-a mai rămas rușilor prieten, ca să și glumim amar. De peste 26 de ani, după ce i-a cumpărat pe Gorbaciov și pe evreul Etzaman- Eltzin, care i-au dat URSS -ul la cheie, Washingtonul i-a sustras Kremlinului bucată cu bucată din sferele de influenţă,  tot mai mari. Cu un singur scop: încercuirea Rusiei, redimensionarea ei teritorială în state autonome gen Ucraina şi pentru a-şi garanta controlul economic și supremația asupra unor puncte cruciale euroasiatice, atât energetice cât şi financiare, politice şi militare. Pierderile rușilor au fost imense. URSS a pierdut Europa de Est, Asia Centrală, controla Afganistanul şi putea conta pe neutralitatea condescendentă a Balcanilor, datorită Iugoslaviei mareşalului Tito şi Albaniei, ambele socialiste, deşi nealiniate.

Falsa hartă a bazelor NATO din jurul Rusiei

În acest moment, o privire aruncată asupra hărţii geografice şi tabloul e clar: Rusia este încercuită la vest şi la sud de ţări aliate sau subordonate ale SUA. Până și fostele republici ale URSS, Uzbekistanul şi Tadjikistanul au baze militare americane pe teritoriul lor. Retragerea subită a rușilor din Siria a fost determinată tocmai de avansul nepermis al americanilor la granițele Federației Ruse.

Practic ce le mai rămas rușilor e să se apere, în condițiile în care orice incident dintre ruși și vreo țară NATO va putea declanșa conflagrația. Acesta a fost și motivul pentru care americanii i-au ordonat lui Erdogan să doboare avioane ruse, contând  pe o posibilă declanșare a războiului. N-a fost să fie datorită prudenței lui Putin.  Ca atare, rușii presupunem că știu că în Europa nu au absolut nici o șansă să câștige razboiul cu mașinăria uriașă a Imperiului Răului Nato.

harta baze militare americane nato in lume europa cucerire exploatare popoare state furt resurse naturale praduire 3

În momentul în care nervii rușilor încercuiți și sabotați economic vor ceda războiul devine iminent. SUA stă doar la colț acum și așteaptă ca să le dea în cap. In momentul în care americanii vor ataca Rusia, vor  da tonul și vor sări pe ruși toți- Polonia, Țările Baltice, scandivii din toate țările nordice cu ura lor cunoscută față de ruși, etc etc.

http://www.thenation.com/article/why-are-us-special-operations-forces-deployed-over-100-countries/

Într-o asemenea  încercuire Rusia nu are nici o șansă deoarece va fi lovită din toate direcțiile. Singura șansă a Rusiei, dacă e înțeleaptă, este să ducă războiul pe teritoriul SUA, desigur cu arsenalul pe care îl poate astfel valorifica eficient și apoi poate bate tot ce mai rămâne. Condiția: războiul să nu-l poarte pe continentul european sub nici o formă!  Washingtonul complotează demult pentru o revoluţie colorată și la Moscova, cu principalul scop de a-l răsturna pe Putin de la putere și pentru a forța oarecum declanşarea contraofensivei ruse, care va însemna război. Pentru cei care au un dram de psihologie și se pricep la a citi fizionomiile umane, era lesne de observat, că pe fața lui Putin în Grecia, se citea usor: îngrijorarea! 

 

Anunțuri

1 gând despre „De ce Rusia va pierde războiul? Strategia NATO (SUA)”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s