Sexul în Justiția nedreaptă și discriminatorie

Cine vreți să vă juedece? Un Judecător sau o judecătoare?

Dreptul de a alege cine să îi judece pe împricinați într-un proces penal, civil, comercial ar trebui să fie sacru și obligatoriu consacrat constituțional!

După cum decurg lucrurile în brava justiție românească, ce numai în serviciul românilor nu e, adevărul și dreptatea au toate șansele să umble numai cu capul spart. Dacă România avea justiție dalde Băsescu, Boc, Videanu, Tișe, Udrea, etc acum nu trebuia să-i mai vedem în libertate.

România are parte de un surogat de justiție, în fond, un circ judiciar de doi bani practicat de așa-ziși magistrați care nu fac alteceva decât să răspundă la comenzi și interese. Acest tip de pseudojustiție făcută la comanda externă a SUA, UE, etc, are un caracter extrem de discriminator și  de perfid, modul selectiv în care sunt abordate cauzele penale, dar și cele civile, mai ales acelea cu mize patrimoniale pentru streini, indicând cât se poate de clar că americanii trag, mai pe față, mai pe ascuns, sforile și în JUSTITȚIE! România a pierdut enorm și din cauza acestei proaste justiții, care influențată de mize externe  nu a protejat avuția națională, favorizând scurgerea ei în afara țării.

Această hidoșenie care se pretinde a fi justiție, la care românii sunt constrânși să recurgă pentru a-și face dreptate în procese civile sau penale, practică o crasă nedreptate față de cetățeanul român de rând tocmai prin protejarea pe linie politică de orice formă de răspundere juridică a acoliților sistemului, împrejurare în care scapă anchetării serioase, judecării și condamnării  comportamentele infracționale ale unora ca Băsescu, Marga, Boc, etc și alte marionete ale puterii oculte de sorginte evreo-americană, pentru enorm de multele ilegalități și fapte săvârșite, încadrabile penal. (parte din ele au fost devoalate chiar în analizele de  pe acest forum, dedicate punctual diverșilor politruci mai mult decât susceptibili de fapte penale).

Programul ideologic feminist al justiței românești pus la cale de americani

http://ro.avoiceformen.com/recomandate/cat-ne-a-costat-feminismul-in-2014/

O altă meteahnă a acestui sistem juridic inechitabil de factură americană este discriminarea justițiabililor pe criterii de sex. De ce n-ar avea cei ajunși să-și dispute dreptatea prin instanțe civile sau cei supuși judecății mai aspre a legii penale, dreptul de a putea opta, pentru cine să-i judece, ca la medic, să poată alege aidoma medicului agreat, femeie sau bărbat. La fel ar trebui să se întâmple și în justiție iar justițiabilul să poată șă-și aleagă judecătorul sau, după caz, judecătoarea.

De pildă, lucru firesc, e tot mai răspândită ideea, ca femeile să fie judecate de femei și bărbații de către bărbați.  Nici la toaletele publice nu e firesc ca femeile să intre în toaletele bărbaților și invers. Cu atât mai mult în ingerințele sexiste în actul de justiție. Atât bărbații cât și femeile au particularități de viață biologică, psihică, sexuală, radical diferite și e nefiresc ca de ele să nu se țină cont mai ales în înfăptuirea actului de justiție. Poate unora nu le place, spre exemplu, de figura magistratei Andrea Chiș, judecătoare la secția civilă a Curții de Apel Cluj și profesoară de procedură civilă la Facultatea de Drept  a Universității Babeș-Bolyai, deci și judecatoare și profesoară, hm.., cam multe activități care să poată fi făcute ca lumea, mai ales că, din ceea ce etalează, nu pare deloc a fi vreo luminăție. A când merge noaptea cu motocileta și dă cu faza lungă..atunci e lumină dar de la motocicleta ei superdotată. În condițiile unei examinării riguroase mulți zic că nu ar prea trece nici examenul de procedură civilă, pe care obișnuiește să simuleze abil c-o stăpânește. Poate și fostul ei soț, Țuluș, parcă o stăpânea. în starea de trezie a procedurii desigur nu în orele ei de odihnă. O și ce frustrări au uneori, femeile divorțate. Important e ca să le abndoneze când judecă bărbați și să nu-și verse ura în sentințe excesive și dure pentru cel aflat în fața instanței. Nu se întâplă să fie așa decaât foarte rar și majoritatea o iau peste bot sau alte părți de la împărțitul dreptății. Tot așa unii cârcotași zic că de asta nu-i bine să te judece niciodată o femeie că te arde dacă e la /sau pe ciclu menstrual. E acolo, numai câteva zile pe lună. Ghinion. dacă pică pe calendar. Nu e bine, nu nu. 

andrea chis conferinta ylc

Chis Andrea foto clujust.ro

Nu, nu e o greșeală, judecătoarea are probabil trecut numele în actele de identitate ca în maghiară, scris cu un singur e, nu ca în limba română cu cu doi de e, respectiv, Andreea.  Zic unii răi, cei care nu o îndrăgesc, desigur, că mai că ar putea evoca, invoca, tot aia e, de pildă, serioase suspiciuni cum ar fi, odată că e femeie, a doua oară că e evreică, a treia oară că e unguroaică, a patra oară ca-i… patagoneză naturalizată sau mai știe cine ce etnii i s-ar putea atribui. Și aici nu e vorba de subiectivism ci de suspiciuni omenește întemeiate. Fiecare cu suspiciunea lui. Din acest motiv fiecare magistrat ar trebui să-și facă în mod transparent cunoscută etnia căreia îi aparține. Justițiabilii trebuie să aibă acest drept de a ști cine-i judecă, altfel totul dă naștere la suspiciuni. Până la urmă oricine și-ar putea pune întrebarea: un etnic român, în țara lui, nu are totuși constituțional dreptul de a fi judecat, de pildă, de un bărbat și nu de o femeie, de unul de aceiași etnie cu el și nu de un ungur, evreu, arab, sau orice altă etnie de pe fața pământului? Ar trebui constituțional ca românul să aibă dreptul de a fi judecat tot de un român, tocmai pentru a fi eliminate orice suspiciuni posibile, întemeiate sau nu. Prejudecata că o magistrată de o altă etnie i-a aplicat unui infractor o pedeapsă prea aspră și nemeritată pe alte criterii decât cele deontologice ale profesiei, ar fi astfel spulberată. De pildă, într-un litigiu ce are ca obiect retrocedarea unor imobile revendicate de  o parte maghiară  și de alta românească, o judecătoare  de etnie maghiară, ar putea din pur sentiment identitar de solidaritate cu una din părți, să de-a câștig de cauză, în pofida principiilor și dovezilor de ordin juridic, ungurilor și românii dintr-o mare urbe, evident, să piardă.

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2013/07/17/radu-golban-transilvania-retrocedari-nadasul-restituit-catolicismul-si-scandalul-retrocedarilor-eftimie-mitra/

http://www.danbadea.net/2013/07/14/ungurii-au-furat-imense-teritorii-romanesti-din-ardeal-prin-instanta-pe-baza-unor-documente-falsificate-dupa-diktatul-de-la-viena/

E, în aceste condiții, într-un sistem judiciar cu mult prea multe femei, făcute judecător, din interesele americanilor, din rațiuni dușmănoase și dezbinatorii, vădit antiromânești, care nu-s greu de intuit,  ne aflăm în situația de a avea o monstruozitate de justiție, putermic feminizată și feministă în deliberări, ceea ce e foarte, foarte rău. Justiția feministă propulsată de americani este responsabilă de enorma cantitate de erori judiciare și abuzuri comise în ultimul sfert de secol și mai ales de o jurisprudență haotică, neunitară în soluții. Ca atare, n-ar trebui avut în vedere chiar și de aceste pseudo-instanțe totuși interesul superior al celui judecat care suportă costurile ori de care ar fi ele ? În esența democratică a lucrurilor, totul se rezumă la dreptul fiecărui justițiabil de a-și alege cine să-l judece, o femeie sau un bărbat, de etnie română sau de orice altă etnie.

http://www.cotidianul.ro/planul-secret-al-ungariei-pentru-anexarea-ardealului-210703/

Anunțuri

1 gând despre „Sexul în Justiția nedreaptă și discriminatorie”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s