Isprăvile lui Dragnea

Moțiune cu gust de amantlâc

S-a mai sfârșit o moțiune de cenzură prost pentru Dragnea, O moțiune făcută cu dedicație pentru o femeie, care alături de colegele sale din guvern, l-a subminat pe Grindeanu încă de la instalare. Iera cât pe aci ca nătăfleață de Teleorman să-și înscăuneze ibovnica preferată, prim ministresă.

http://evz.ro/in-videle-pe-urmele-ministrului-carmen-gabriela-dan.html

N-a fost să fie. Masonii i-au zis pa lui Carmen Dan și au considerat că femeile mai trebuie să aștepte până vor avea și prim ministră în plină pizdocrație. Că oricum unde te uiți numai de femei dai, în justiție, în ministere, în funcții de conducere, peste tot. E de notorietate că sunt experte în a da nu numai papuci masculilor ci și cu flit împotriva bărbaților, care în ultimii două zeci de ani au fost epurați democratic din pită, a se-nțelege slujbe bune.

http://liberinteleorman.ro/exclusivitate-carmen-daniela-dan-si-liviu-dragnea-au-impartit-acelasi-apartament/

Imagine similară

Suratele cucoanei blonde de la interne, într-o solidaritate pizdească vecină cu lesbianismul exultau deja la gândul că una de-a lor, și nu un bărbat, va fi PM.  Firea, O . Vasileasca, Ghaideh, Dăncilă și restu în cor o doreau pe Carmen din toate vulvele și ovarele încordate la maxim.

http://subcomisarul.ro/horroralta-bombonica-o-trasa-de-taranoi-guverncarmen-daniela-dan-si-liviu-dragnea-au-impartit-acelasi-apartament/

Imagini pentru carmen dan

Tura asta n-a fost să fie. E,  pe masoni nu-i pot bate nici măcar ferocele amazoane, politiciene de larg spectru vocal.  Au pierdut o luptă dar nu războiul în urma căriua  vor să trimunfe defintiv matriarhatul posmodernist în splendidele lui încrengături extraconjugale, de vreme ce patul este un criteriu de lansare și afirmare în orice domeniu profesional de succes.  Desigur cu concursul dependenților de foliculină care odată ajunși barosani au grijă să se înconjoare de femei care știu cât se poate de abitir ce vor de la ei. Și să mai aibă lumea dubii că politica, și nu numai ea, e o curvă?

http://www.aktual24.ro/cine-va-fi-ministru-de-interne-o-poveste-savuroasa-cu-dragnea-blonda-lui-dragnea-si-tatulici-cum-a-incercat-seful-psd-sa-isi-faca-vila-in-bloc/

Abulicul Streteanu Florin -nulitatea de la facultatea de drept UBB

Cum ajung profesori universitari și chiar decani impostorii de drumul mare?  

Imagini pentru streteanu

Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai, o cloacă stranie de afinități și interese patrimoniale, colcăie de șobolănime bipedă, cu sclifosite pretenții de profesori grande care, chipurile, …. pregătesc viitori specialiști în drept.))) Da, de unde atâta docimazie ! Ca viitor student, facultatea de drept Cluj UBB ar trebui să-ți fie ultima ta opțiune, cea mai rea evident, de luat în calcul, dacă vrei să eviți spectacolul cinic al ipocriziei clicilor cu față inumană.

Așadar cu cât se plătește impostura și vanitatea la facultatea de drept din Cluj, mai ales când în fruntea ei El soțul e decan și profesor și  Ea soția lui, care i-a fost studentă în preistorie, făcută lector și membră în consiliul departamentului de drept privat?

Cât au câștigat în 2014 conducătorii Facultății de Drept UBB Cluj. Un prodecan, 417.000 lei

 

http://www.bzc.ro/ubb-ul-isi-freaca-mainile-a-profit-dupa-sesiunea-de-restante-facultatea-de-drept-campioana-la-produs-2897

De ce statul român continuă să arunce miliarde de lei pe impostură și nu procedează la evaluări sistematice  riguroase și nu formale a cadrelor didactice din universități?

Imagine similară

La Facultatea de drept UBB din Cluj Napoca e o adevărată competiție între cadrele didactice  pe câștiguri cât mai mari și asta în condițiile în care actul de învățământ pentru care sunt plătiți regește e deplorabil, la fel și calitatea lor biologică de bipezi plafonați, blazați, ingrați.

Profesional, 90% cei din acest corp profesoral sunt slab pregătiți, ca regulă epatează la catedră și public și mimează competența în forma standard de manifestare a imposturii, adică cea a exigenței cu care bravează și sperie studenții, desigur o falsă exigență care nu se măsoară decât în numărul de restanțieri și încasările de la casieria facultății.

Numărul mic de absolvenți de drept UBB Cluj admiși la Institutul Național de Magistratură spune totul. Faima dreptului clujean o știe toată lumea a apus de mult.  Cei mai mulți dintre acești falși profesori universitari sunt plagiatori încă neprinși cu mâța în sac. Dar cine știe …urmează ))) având în vedere cum au pătruns  în universitate prin tot felul de aranjamente și manevre ocolind abil criteriile reale și corecte de selecție și promovare. Și despre acest aspect va trebui vorbit și scris mai mult.. ca să-i cunoaștem bine pe aroganții, fonfii și flecarii, așa zicea poetul parcă nu..? de la minunatul rahat de drept clujean UBB. Nenea din poza de jos pare că e actualul șef de clan universitar juridic, de stat.

Imagini pentru streteanu

Abulicul Streteanu Florin, personaj încremenit în rău,  e în vârful grămezii  de  reziduuri profesionale pestilențiale. Cu aură de impostor ca și predecesorul decan Paul Vasilescu, Streteanu are toate atuurile unui analfabet funcțional care nu dă vreo dovadă ca ar avea niscaiva veleități de zăbava cărților, cum ar trebui să aibă un dascăl.  Vanitatea și banii, astea-s punctele forte ale cheliosului fudul, extrem de prost mobilat în maniere. 

Imagini pentru streteanu

Gurile rele spun că silabisește când se face că citește și că are o relație proastă cu cartea pe care pare că a abandanat-o demult dintre îndeletniciri.  Ba mai mult, zicese că, acesta ar fi unul din motivele pentru care streinii cu puteri de decizie de pe la înalta poartă europeană i-ar fi arătat larg deschisă ușa de ieșire dinspre  pozițiile la care aspira „penalistul” născut în Brad,  localitatea desigur. 

Imagini pentru streteanu

Necititul e o certitudine dat fiind faptul că  Streteanu a îmbrățișat cu entuziasm, de cum a auzit de idee, renunțarea la elaborarea și susținerea de către studenți a lucrărilor de diplomă.  La mintea lui, la ce să mai fie bune lucrările de diplomă?  A dat-o pe gură F. Baias, finul lui Valeriu Stoica la dreptul de București și căpcăunii  din țară au și prins-o, pe ea, ideea bre, repede, repede să se debaraseze de orice sarcină profesională până la urmă. Și uite așa luminățiile dreptului românesc vor produce absolvenți fără lucrare de diplomă.

 Imagine similară

Oricum superficialitatea e plătită gros de stat așa că ce să mai osteneasă patibularii. Pe pariu că la o examinare serioasă nu trec de un 5 la propria materie pe care o predau  personajele sfertodocte  de la facultatea clujeană de drept ?

Imagini pentru florin streteanu

Chiar așa, de ce  atâta oboseală pentru niște buticari cu diplomă ce se cred profesori obligați să citească? De ce să se mai chinuie nentu Streteanu să lectureze texte când el are o lehamite de asta și oricum n-ar fi capabil să deosebească vreun plagiat grosolan,  că tot invocă lucrările plagiate în fermecătoarea lui limbă de lemn tare, ca de brad.  De parcă nu impostura din tagma neaveniților profesori ar fi condus la fenomenul plagiatelor de la lucrările de diplomă, disertații și până la doctorate.

  Imagini pentru facultatea de drept cluj

Nu întâmplător Kovesi are studii la facultatea pe care a frecventat-o și s-a ajuns ditamai iată șef Streteanu babanu iar unii din colegii săi au girat din postura de membrii în comisia de susținere doctorală plagiatul șefei DNA.  Avea dreptate mai zilele trecute cineva care spunea dezinvolt la o conferință că de la Cluj au fost propulsate la București în mai toate dregătoriile statului numai gunoaie. 

https://www.universuljuridic.ro/prof-univ-dr-florin-streteanu-sunt-cu-totul-favorabil-urmarii-exemplului-colegilor-nostri-de-la-bucuresti-in-a-renunta-la-lucrarea-de-licenta/

Streteanu Florin: Sunt cu totul favorabil urmării exemplului colegilor noștri de la București în a renunța la lucrarea de licență

http://www.ziardecluj.ro/si-la-facultatea-de-drept-din-cluj-ar-putea-disparea-lucrarile-de-licenta-decanul-eu-renunta-cu-draga-inima

E de văzut teza de doctorat  a prealuminatului boier de dreptul banului Streteanu Florin, despre care gura târgului zice că e urât, mic și are complexe care-l fac (ca și pe Boc) să fie infect și rău, cu enormă lipsă de caracter, că de bun simț nici nu poate fi vorba. Voi ce ziceți are târgul dreptate?  E, revenind la bocul nostru, pardon Streteanu,  că seamănă, nu de alta,  din toată abundența tematică pe care o oferă dreptulul penal n-a găsit  altceva  de tratat decât Concursul de infracțiuni,  teză  pe care a susținut-o prin 1998. 

Imagine similară

E de prisos a semnala că maculatura cu pricina, lipsită de orice element de originalitate, abundă în platitudini redundante cu iz de truisme fumate de orice penalist  precar. Lesne se pot depista stângăcii  de discurs juridic, nu neaparat penal, dar și inocente inepții care denotă  o slabă stăpânire a a raționamentelor și conceptelor juridice de drept penal chiar atunci când vine vorba de a scrie despreconcursul de infracțiuni. Orice student în drept știe că sunt scrise tratate întregi despre concursul real sau formal de infracțiuni. Dar dacă tot a ales concursul de infracțiuni unde sunt contribuțiile duiosului diletant Streteanu? 

Imagini pentru facultatea de drept cluj

A, da, Streteanu încă trăiește cu impresia că știe drept penal când el este de fapt o nulitatea absolută,  din nefasta gașcă universitară a facultății de drept din Cluj. Domnul profesor  și-a tras și soața la oala cu plăcinte de la Universitate.  Că deh,  dacă soția  tot nu e rudă, civil vorbind,  cu soțul, afacerile de familie, nepotismul  de ce n-ar fi în floare?  

https://www.clujust.ro/cat-au-castigat-in-2014-conducatorii-facultatii-de-drept-ubb-cluj-un-prodecan-417-000-lei/

Putred de bogat, decanul Florin Streteanu, titularul disciplinelor Drept Penal, partea generală 1 si 2, câștiga la nivelul anului 2014, “doar” 182.000 de lei din mai multe surse: peste 116.000 lei salariu de la UBB, aproape 14.000 lei din convenții civile cu Consiliul Superior al Magistraturii, 2.105 lei de la Institutul Național al Magistraturii, 25.000 lei dintr-o convenție civilă cu societatea civilă profesională de avocați Cazacu și Asociații din București, peste 13.000 lei prin convenție civilă cu Nagy Zsolt, 2.000 lei de la INPPA București, 1.000 lei de la INPPA Cluj, 2.000 de lei de la Barou Satu Mare, 900 de euro de la CEDO ca indemnizație judecător ad-hoc, 2.850 lei  de la două edituri. Decanul Florin Streteanu a depus, anul trecut, de trei ori bani în bancă, 40.000 de lei, 17.500 lei și peste 25.000 lei, sume care se adaugă la numeroasele depozite bancare de anii trecuți.  La asta se mai adugă veniturile soției lui Streteanu, Roșioru Felicia, care și ea castiga de la Facultatea de drept UBB Cluj peste 50.000 de lei anual.

http://www.curentul.info/2011/index.php/2011070660526/Actualitate/Clanurile-universitare-care-paraziteaza.html

http://www.ziardecluj.ro/caracatita-familiilor-din-ubb-peste-30-de-cupluri-isi-iau-salariile-de-la-cea-mai-mare-universitate-din-transilvania

Acest tip de inși dubioși nu fac altceva decât să multiplice impostura  în domeniul dreptului,  că vorbim de teorie, că vorbim de practică, absovenții lor perpetuând  incompetența, sora mai mică a corupției generalizate într-un stat mafiot.  Până șobolanii  de la catedre nu vor fi stârpiți învățământul superior românesc va rămâne într-o  totală putrefacție. 

https://www.cocoon.ro/traim-vremuri-istorice-suntem-contemporani-cu-moartea-unui-stat/

E soroșist DANIEL DAVID sau nu?

http://www.rfi.ro/asculta-la-rfi-ro-93105-proteste-antiguvernamentale-semnele-modernizarii-romaniei

Daniel David parcă așa îl cheamă… Autonomule… Tu, minoritarii și femeile măh ne-emanciaputule?  Cine a mai rămas neemancipat la nesfârșit? Auzi la el ce vrea ăsta: descentralizarea puterii și valori emancipative! Da de unde atâta emancipare și până când?  Da un belciug în nară n-ai vrea, heman-cipatule?

Imagini pentru daniel david

Cam asta declară psiho-brunetul la RFI România și vrea musai demisia guvernului Grindeanu. Da a lui Soros nu? Soros nu-i ăla care a împărțit burse pe la unii diletanți psihologi ajunși profesori la UBB? După cum pune problema, voi ce credeți e soroșist David Daniel ăsta sau nu? Are Daniel David „profilul psiho-cultural” al unui soroșist sadea?  

Imagine similară

Atenție psihologul lui pește prăjit cu sărăcie de idei și vocabular de buzunar, vă cam repetați cu profilul ăsta „psiho-cultural”, nu credeți totuși? A, v-ați molipsit de la iluminatul mason Andrei Marga, miliardarul sponsorizat, și el pe listele lui Soros, cu nevastă cu tot. 

Imagini pentru andrei și delia marga soros

Chiar așa nea Daniele bre, în afară de „descentralizarea puterii și individul autonom”, „spațiul vestic” și alt tip de gargară europocentristă și șoroșistă mai ști ceva? Ce este asta domne? Amatorism de psiho’man, log, pardon? Ce vă mustră conștiința ca să lătrați așa imbecil? Divagați ca un politruc în solda cuiva și bateți câmpii fără grație. Cum poate fi credibil vorbind despre psihologia poporului român cineva care este un agresiv promotor al vestocentrismului, întreținut de sus în jos în scop politic?

Imagine similară

În interviul dat, sintagma „descentralizarea puterii și individul autonom” o repetă ca pe o mantră,  aproape la a doua frază.   Vreo spirală ceva contagiune macovistă-soroșistă? Măi ce ți și cu psihologii ăștia artificiali. Nimic de capul lor, numai poleială și gomflare. Unul care să epateze mai abitir ca David ăsta pseudocunoștințe de psihologie nu există.  

https://www.dzr.org.ro/cum-pregatesc-think-tank-urile-lui-soros-schimbarile-politice-invocand-contracararea-capturarii-statului/


Imagini pentru daniel david

La psihanaliză vă știți nea Daniele bre? La ce vă gândiți de fapt când vreți să vă descentralizați și să vă autonom-izați, eman-cipați și alte cele ? La autonomia Transilvaniei cumva, vehiculată pe linia lui SOROS și întreținută la foc continuu de gașca de militantiști a lui Paszkany Arpad, cu Boc Emil retrocedatorul Clujului, Sabin Gherman în frunte și restu? Fiți mai explicit când emiteți pretenții, ca să știe lumea ce aveți la lingurică, inclusiv cei care încă iși imaginează că ați putea fi psiholog și nu o porta voce de autonom-isme? 

Imagini pentru david daniel psihologia poporului român

Nimic din ce a publicat acest David Daniel nu are structura unui text cât de cât știintific care sa respecte rigorile prezentării metodei, recenzia de literatura de specialitate și plasarea în dialogurile autentic știintifice contemporane, expunerea onestă a datelor și discutarea rezultatelor. (adică problematizare, nu asertare). Recursul lui la autoritatea stiintifica este un abuz cras de poziție academică, încă de când Marga l-a lansat pe orbită. Dar care sunt „faimoasele” concluzii ale lui David despre „psihologia poporului român” ? Că „românul este leneș, ori neglijent, ori visător”? Cum altfel decât impostură se poate numi folosirea pretențiilor de expertiză într-un domeniu pentru a impune la nivel public niște poziții subiective din sfera politică? Neaoșul ăsta lansează căte o aiureală orientată cu o intenție foarte clară- aceea de a sprijini politicile neocone? Cât e mediocritate și cât relele intenții? Cărei probleme din știintă sau din practică-i folosește Psihologia poporului român cu de la David zicere ? Piesele Sistemului mereu  pe baricadele antiromânismului. 

Imagini pentru facultatea de psihologie cluj

Oameni buni, dragi români, feriți-vă copiii de din ăștia, descentralizatori și autonomi. Evitați FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI de la UBB Cluj dacă vreți să aveți copii sănătoși întregi la cap. La ce faună de ciudați și de obsedate, pe post de profesori, are această pseudofacultate, riscați enorm!

TIȘE PĂUNEL ALIN Finul sulfuros de băsist a lui BOC

http://ziuadecj.realitatea.net/politica/scandal-in-politica-clujeana-liberalul-alin-tise-versus-mihai-gotiu–usr–155423.html

Imagine similară

 S-a trezit putoarea TIȘE? Râde ciob de oală spartă sau Tișe de Goțiu!

Nenea FINUL LUI BOC, pe nume TIȘE ALIN  devine mereu foarte vocal atunci când vânează câte o funcție in partid sau prin administrație.. Lepra asta de individ nu e deloc mai brează decât GOȚIU, diferența fiind doar că în timp ce GOȚIU doarme prin Parlament, TIȘE iși mai trage cate un bloc de 15 etaje in centrul Clujului. Un bandit acest TIȘE, o jigodie, un ticălos care nu a lucrat o zi undeva în afara de politică… Nu se pricepe la nimic, decât la făcut bani pentru el și la acumulat averi.  Locul miliardarului TIȘE ALIN este la PUSCARIE lângă RADU  BICA și Horea Uioreanu. 

http://www.mediafax.ro/social/fostul-vicepresedinte-al-cj-cluj-radu-bica-condamnat-pentru-coruptie-va-fi-eliberat-conditionat-13494290

Băsescu – capelmaistrul dezincriminării abuzului în serviciu

Dezincriminarea abuzului în serviciu încă o victorie pe tava lui băsescu

Doar coperțile Codului Penal și ale Codului de Procedură Penală au mai rămas neatacte la Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate.  În rest cele două coduri sunt vraiște și arată măsura unui stat mafiot creat de BASESCU, BOC și camarila lor de impostori. 

Imagini pentru boc basescu

Achitări pe bandă rulantă din cauza dezincriminării ABUZULUI IN SERVICIU.. Scapă toată infractorimea complice la JAFUL de aproape 3 decenii a acestei țări făcute praf, indiferent cum s-ar numi  și s-ar încadra conduitele penale de CORUPȚIE și asociate FAPTELOR DE CORUPȚIE.

Peste 150 de articole de cod declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională. La noi ca la nimeni. Nicăieri în lume nu e posibil așa ceva. Doar la curtea mafiotă băsistă cu justiție preferențială!

Imagine similară

Cine își freacă mânile  și hăhăie de încântare pentru aceste abominabile isprăvi? Nimenul altul decât artizanul statului mafiot chiorul bețivan Bășescu. Cine a pus botul la manipulările lui Băsescu care a apărut la România tv vituperând  pe tema ABUZULUI IN SERVICIU? Păi prostimea în masă a vulgului și prostimea din presă. Cât de cretin poate fi unul ca MIRCEA BADEA, de pildă, când orgasmează la ideea că abuzul în serviciu e dezincriminat?  România tv la scurtă vreme după ce BICA a fost pusă în libertate l-a meditizat vârtos pe Basescu în cruciada lui de a-și scăpa anturajul penal,  luările de poziție în care clămpănea  în legătură cu  fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos.

Imagini pentru boc basescu

Băsescu  vădit interesat desigur, e cel care a dat de pământ cu sintagma „îndeplinește defectuos”, de parcă n-ar fi fost lingvistic suficient de clar care e semnificația termenilor.  La perorațiile aberante ale lui Băsescu a dat curs și iluiminata Curte Constituțională care în zelul ei tembel a ajuns să stabilească total arbitrar inutile praguri de unde, chipurile, ar mai fi putut inceperăspunderea penală în cazul ABZULUI IN SERVICU, dacă desigur guvernul Cioloș catadicsea să-l armonizeze legislativ în cele 45 de zile după perfidul verdict constituțional. Că nici Comisia de la Veneția care o tot ține langa cu alienierea legislativă,  nu vrea binele românilor, e inutil să mai subliniem. Din perspectiva acesteia azi, mâine n-ar fi exclus să ni se recomande închisori de 5 stele pentru criminali ș-alte cele.

Imagini pentru boc basescu

Abuzul în serviciu, rămasese ultmul prag de agațare a infractorilor, e drept ca de cele mai multe ori utilizat penal abuziv dar nu ca infracțiune in sine ci pentru a acoperi alte infracțiuni mult mai grave pentru care procurărimea nu era in stare sau nu dorea să vină cu probatorii solide, incompetentă fiind. 

BOC EMIL a introdus Moartea în România – varianta genocid

 Acte antinaționale

Numitul BOC EMIL, mutantul penticostal din Răchițele,  bipedul care a retrocedat/înstrăinat cea mai importantă avere a Clujului imobiliar românesc la unguri, prăpădind tot ceea ce patrioții interbelici și postbelici reușiseră să acapareze, pe bună dreptate, pentru locuitorii clujeni ai Transilvaniei. Boc a dat de pomană clădirile din centrul istoric luându-le de la români și oferindu-le pe tavă la unguri. E asta nu e tot.

bok-rahat

Nentu Boc Emil e cel care a avizat introducerea morții în România aprobând ORGANSIMELE MODIFICATE GENETIC, primele culturi modificate genetic destinate uciderii românilor fiind promovate de MONSANTO, cu okey-ul dat de Boc și de ministrul agriculturii din guvernul lui,  Valeriu Tabără, începând din 2007. 

1329211204boc1

Morții lui BOC- Genocid și trădare națională –

Dezatrul Mutantilor. Romania, calcaiul lui Ahile al Europei. Ministrul Tabara din guvernul BOC si sefii lui de la Monsanto au bagat Organismele Modificate Genetic (OMG) in Europa pe usa din spate. Bonus – au pus pe butuci agricultura si au adus in Romania Holocaustul Genetic 

boc-cu-coasa

Boc e artizanul introducerii și răspândirii CANCERULUI și STERILIZĂRII în România. 

Imagine similară

https://searchnewsglobal.wordpress.com/2015/05/26/organismele-modificate-genetic-sunt-toxice/

Impostorii și nelegiuiții BOC  și finul lui TIȘE ALIN PĂUNEL -averi, palate, trai neneacă

Imagini pentru boc tișe

http://jurnalulbucurestiului.ro/cancer-leucemii-si-malformatii-boli-aparute-in-urma-consumului-de-organisme-modificate-genetic-omg/

https://viataverdeviu.ro/descoperiri-socante-intr-un-studiu-asupra-consumului-de-organisme-modificate-genetic

“Ameliolatorul” lui Boc  Valeriu Tabara de la PDL, aflat pe statul de plata al concernului biochimic american Monsanto in calitate de “consilier” si, absolut “intamplator”, de ministru al Agriculturii (deh, ce sa-i faci, baietii astia de la corporatii stiu “sa cultive” si sa promoveze oameni “cu potential”) insista sa ne vada modificati genetic, incercand bezmetic sa bage pe gat oficialilor UE o autorizatie in numele respectivului concern pentru cultivarea in Romania a Organismelor Modificate Genetic. Cu alte cuvinte, ministrul “roman” valeriu Tabara vrea sa bage OMG-urile in Europa pe usa din spate iar pe noi ne vrea cu tot dinadinsul modificati genetic.

Studii interesante si studii “interesate

In sprijinul solicitarii extreme de insistente a ministrului Tabara/ Monsanto, pe axa lui Basescu, vine un asa-zis studiu al unor mosi decrepiti de la Academia Romana care au primit si ei probabil un mic oscior moale, usor de ros de niste gingii batrane, ca sa debiteze ineptii, asta desi exista nenumarate studii si analize ale unor reputati savanti si ale unor institute, organizatii independente si universitati de prestigiu care arata pur si simplu ca un nou soi de OMG nu poate fi testat pe durata unui an, sau chiar mai repede, asa cum face Monsanto, pentru ca sunt foarte multe necunoscute in acesta ecuatie complicata.

Acesti savanti si aceste studii arata ca vom asista in scurt timp la un adevarat holocaust ecologic ireversibil si ca Dumnezeu a facut ca plantele “naturale” sa fie vulnerabile cu un anumit scop si ca plantele Robocop OMG tulbura echilibrul ecosistemelor ducand in timp la extinctia plantelor naturale. Numai viitorul va arata care va fi efectul introducerii OMG-urilor asupra echilibrului fragil al ecosistemelor.

Imagine similară

Aceste studii extinse mai arata ca plantele OMG sunt toxice pentru organele interne ducand, in principal, la insuficienta hepatica, la blocaj renal si la favorizarea cancerului. Studiile realizate pe soareci au aratat ca acestia mor in scurt timp daca li se administreaza o dieta compusa exclusiv din plante OMG pentru simplu motiv ca nu se pot adapta in decursul unei singure generatii  la o hrana complet diferita de cea pe care au mancat-o in decursul evolutiei speciei.

Hop si FNPAR cand e rost de spaga. Dar cu ce pret…

Pentru neofiti amintim ca miza cultivarii acestor plante modificate genetic nu este eradicarea foametei din tarile sarace ale Africii ci profiturile enorme, monopolul alimentar de la planta din camp pana la alimentul din farfurie, (from field to fork) cu alte cuvinte controlul total al populatiilor.

Pentru ca, probabil stiti, corporatiile biochimice au patent pentru fiecare sortiment de grau, porumb sau soia facuta in eprubeta si, ca pentru orice patent, cine il foloseste, plateste. Evident, ca la inceput vi-l da gratis ca sa va prinda. Pentru atingerea acestui scop este nevoie de cativa spalati pe creier locali, fara scrupule si usor de cumparat cu doi arginti. Acestia au fost gasiti de catre Monsanto la Senatul Romaniei si la Federatia Nationala a Producatorilor Agricoli din Romania (FNPAR) care a anunat recent ca sustine trup si suflet, la indemnul “consilierilor” americani, introducerea pe scara larga a OMG-urilor in Romania, compromitand, astfel, ireversibil, resursele de semninte naturale, romanesti.

Imagini pentru valeriu tabara

Acesti indivizi de la FNPAR, carora li s-a promis recolte mai mari la hectar, deci profituri mai mari, daca planteaza semninte OMG de la Monsanto (lucru adevarat, de altfel,  pentru ca plantele Robocop OMG sunt mai rezistente la daunatori si la factorii meteo) nu au mai vazut altceva inaintea ochilor decat euro si dolari si sustin foarte vocal, sus si tare, ca fac zid in jurul Ameliolatorului Tabara. Cu pretul vietii si sanatatii copiilor vostri…Si, nu sunt vorbe in vant!!

Uitati-va numai pe statisticile care arata incidenta cancerului la copii in ultimii cinci ani. Asta, in conditiile in care era absolut utopic sa vorbesti despre cancer la copii cu numai zece ani in urma…Deci, viata voastra si a copiilor vostri costa doar cativa dolari nenorociti aruncati de Monsanto unor mutatii genetice aflate in functii cheie in Romania…

Implicatii. Agricultura romaneasca va intra in colaps iar turismul in moarte clinica

Europa nu vrea Organisme Modificate Genetic – Franta le-a refuzat, Germania le-a refuzat! Pana si Bulgaria a impus un moratoriu pe cinci ani asupra acestora. Numai Romania, cu slugoii corupti cocotati in fruntea tarii, se grabeste sa faca jocurile sefilor lor din SUA. Aceasta graba seamana izbitor de tare cu aceea pentru introducerea pasapoartelor cu cip, in premiera in Europa. Suntem, in sfarsit, si noi primii la ceva.

Dar sa revenim la OMG-uri. Romania avea sansa imensa, daca conducatori romani, sa fie cel mai mare exportator al Europei de produse ecologice. Asta pentru ca tot ni se repeta placa ca loturile de pamant sunt faramitate. Agricultura ecologica, realizata pe suprafete mici si cu preturi de export mari ar fi putut fi solutia pentru punerea pe picioare al acestu domeniu vital pentru Romania. Puteam furniza mancare ecologica pentru toata Europa. Insa, nu. Basescu, Boc, Tabara si Monsanto au decis ca noi avem nevoie, ca ne dorim foarte tare OMG-uri!!

Evident, cativa nenorociti de la FNPAR vor castiga trei lei in plus cu costul imbolnavirii populatiei Romaniei. Insa, aceasta inseamna ca produsele agricole din Romania nu vor mai putea fi exportate nici cat se facea pana acum. Pentru ca o sa se fereasca toti de ele! Dar, e numai bine ca ne ramana noua mai multa otrava.

Imagini pentru boc emil valeriu tabara

Asta inseamna falimentul definitiv al agriculturii in Romania. Pentru ca ncio tara europeana nu va cumpara alimente gata preparate, grane sau carne dintr-o tara unde se cultiva OMG-uri si unde animalele ar putea fi hranite cu OMG-uri.

In plus, sa ne gandim cam ce rost ar mai avea “investitiile” de zeci de milioane de euro facute de pupila lui Basescu, Elena Udrea, pentru promovarea turismului romanesc pe principalele posturi TV din lume. Noi credem ca trebuia sa se consulte, mai intai, cu colegul sau, Tabara Ameliolatorul.

Imagini pentru boc emil valeriu tabara

Cred ca nemtii, englezii, si, mai ales, nordicii se vor da in vant sa manance niste cartofi prajiti OMG cu paine calda OMG, cu un cotlet rumenit de la un porc hranit cu plante OMG sau chiar modificat genetic. Cu o bere OMG pe masa, desigur. Cred ca, in cazul, in care ii vor purta pasii din greseala prin Romania vor face post negru pana cand vor ajunge in spatii mai civilizate, mai sanatoase la cap si mai propice vietii precum Bulgaria sau Ungaria.

Colac peste pupaza, si dinozaurii specializati in mici spagute in natura de la Viata Satului (TVR) sustin demersul Monsanto. Poate pica ceva…

Imagini pentru boc organisme modificate genetic

Nu mica mi-a fost mirarea sa vad duminica, la Viata Satului, cum hidrocefalii burdihanosi si insipizi de la Viata Satului, emisiune realizata la postul national, din banii nostrii adica, ii lingeau cizmele Ameliolatorului Tabara intr-un mod de-a dreptul gretos si se gudurau pe langa Monsanto, in speranta aruncarii unui os cat de mic. Care poate sa fie chiar si fara zgarci. Cu siguranta si astia ne vor modificati genetic. Adica precum sunt ei!

PS: In cazul in care vi se imbolnaveste familia de cancer sau de alte boli metabolice grave ar trebui sa ii supuneti unei cure intensive cu OMG pe domnii Basescu, Boc, Tabara, aproape tot Senatul, Academia, FNPAR-ul, precum si pe familiile acestora luate integral, cu catel si purcel. Daca sunt asa de bune n-au de ce sa-si faca griji!

https://prosistemhaha.wordpress.com/2011/06/page/4/

http://www.cunoastelumea.ro/alimentele-modificate-genetic-o-catastrofa-ce-putem-face/

 

Boc Emil penalul ferit de Kovesi de răspunderea penală

Imagini pentru boc penalul

Iată de ce Boc Emil ar fi trebuit demult inculpat, judecat și comdamnat.

Imagini pentru boc kovesi

Kovesi cu care Boc a fost fost coleg când iși tragea studii superioare pe repede înainte, e cea care l-a dosit, purtându-l de 2-3 ori pe la DNA, doar de ochii lumii, pe la așa zise audieri în diverse dosare penale, chipurile, ca martor. 

Imagini pentru boc penalul

Iată doar căteva capete de acuzare care ar trebui să-l bage pe Boc în inchisoare pe mulți, mulți ani.

Imagini pentru boc penalul

Acest parșiv Boc, este odiosul băsist care a girat: 

Imagini pentru boc ion olteanu

  1. Tăierea salariilor, alocațiilor și pensiilor
  2. Închiderea spitalelor și școlilor
  3. Mărirea TVA
  4. Îndatorarea României cu peste 20 de miliarde de euro
  5. Jefuirea țării și economiei naționale timp de peste 10 ani
  6. Retrocedarea iliegală a patrimoniului imobiliar al Clujului
  7. Jaful de la ANRP, estimat la 2 miliarde euro  

Imagini pentru boc gabriel sandu

https://www.clujust.ro/gabriel-sandu-la-dna-finantat-pdl-cu-300-000-de-euro-inmanati-sefului-emil-boc/

Imagini pentru boc gabriel sanduhttps://octavpelin.wordpress.com/tag/emil-boc-penalul/

Imagini pentru boc gabriel sandu