Băsistul plagiator MIRCEA MICLEA în grațiile cuplului Adrian Usu -Carmen Avram Antena 3

Nulitatea totală, băsistul notoriu și plagiatorul demascat,  pe nume MIRCEA MICLEA  de la Facultatea de Psihologie și științele educației UBB, a ajuns să fie frecventat de soții frenetici– realizatori în cuplu, la Antena 3, Adrian Ursu și Carmen Avram. Cică să ia lumină de la întunecatul personaj arogant, caricaturalul Mircea Miclea.

Imagini pentru mircea miclea

În ce poate avea competență acest ins funciarmente incompetent, un parvenit până în măduva oaselor care s-a agățat cu dinții de o catedră universitară, cu un singur scop, acela de a se îmbogăți, de a-și perpetua gena defectă, un individ care stă în mega-vilă de 5 stele.

Imagine similară

Pe cine crede că mai prostește mustăciosul care n-a fost în stare nici măcar să scrie o teză de doctorat, ca lumea, nesuspectabilă de plagiat. Acest papagal, spălător de creiere, a ajuns să peroreze, în tramvai, despre manipulare la emisiunea perfid de manipulatoare În Premieră, a cucoanei libidinos de pupincuristă a Sistemului, Carmen Avram.  Cap de mort ăsta, băsistul telectual care a făcut avere din prostia celor care din bănci l-au creditat ca fiind profesor, a bătut câmpii cu grație dar ca devotat mercenar al sistemului demonocratic. De la baba emo Carmen, hop Miclea a sărit pe sticlă și la soțul ei, Ursu cel mincinos cu ochelari, amator de previziuni alarmiste nume bune pentru prostimea de drumul mare. 

Imagine similară

În loc să-l ia studenții pe mustață și să-l arunce pe derbedeu afară din facultate, pe acest circar ipocrit, care se zice că atunci când nevastă-sa era gravidă cu al doilea plod, se lamenta că n-ar mai fi vrut un al doilea urmaș pe motiv că il costă prea mult întreținerea unui copil când de fapt palavragistul nu era sigur că a fost procreat cu propria-i potență, având mai mult decât bănuieli că alții intruși ar fi contribuit de fapt la concepția soțioarei sale. E acest individ îmbuibat își permite să deplângă natalitatea scăzută a României într-o emisiune de televiziune cu un tupeu greu de imaginat.  De fapt,  impostorul mai vrea viitori fraieri pe rol studenți, văzând cu ochii că îi vor scădea efectivele, aducătoare de venituri babane și contând că va mai apuca pensia peste, e drept,  puțini ani de la catedră, că nu se vor trezi studenții să-l scoată din cotloanele în care se eschivează în grozav psiholog.

Românii, ce popor sau ce adunătură!?

E suficient să arunci o privire pe siteurile de știri sau pe rețelele de socializare, să-ți faci rapid o impresie de ansamblu despre ce popor slab, inert, nonreactiv, hăbăuc, superficial și epitetele de acest gen ar putea continuă la nesfârșit.

La granițe se pune de războaie și bravul popor român se holbă cu nonșalanța la propaganda americană făcută de mercenarii ticăloși din toate tembeliziunile românești fără să realizeze unde l-a adus acest dus de nas mediatic vreme de 26 de ani de dezastru la scara unei națiuni. Un popor care nu caută adevărul, nu sapă după el, nu e interesat de alternative măcar la minciuni, e un popor pierdut! Să postezi floricele, inimioare, cupidoni și zâne pe situri de socializare e cel puțin un semn de retard mintal pentru o mulțime care pare că se revedendică de la vârste mature dacă nu chiar ale senectuții.

Cum poate fi acest popor atât de dezinteresat de propria lui soartă care e prinsă ca într-o capcană într-o șerpăraie din care nu prea mai are șanse să scape. Cum poate fi neamul ăsta atât de degradat, atât de fals, atât de neputincios și de lipsit de soluții la problemele lui de viață și de moarte. Nu-i păcat ca să se piardă pe mână trădătorilor pe care-i votați țara? Ia mai gândiți-vă măcar dacă mai aveți vreun neuron. Poate nu știți ce pierdeți și cine vă va lua locul că vorba ceea, hoțul neprins negustor cinstit. Și știți voi cine sunt cei mai buni negustori și cămătari ai planetei?  Măcar atât. Să știți pe mâna cui pieriți sau cum se zice să nu muriți proști!

Nu de alta dar în timp ce prostimea se holbă în van după violuri, războiu bate la ușă. Prea a ajuns poporul român avid de violuri tv, reale sau mai mult fictive, când alta e agenda în ordinea importanței problemelor existențiale! Prea mult viol strică neamu la cap și uită pe ce lume trăiește!

De unde își închipuie că îi mai poate veni salvarea dacă nu face absolut nimic, nu schimbă nimic, își votează cu nonșalanță călăii? Ce anume l-a putut face atât de deșirat și de lipsit de coeziune?

În general, se știe asta, că popoarele care adoptă, gândesc puțin și trăiesc în paradigmă feminină n-au viață lungă. Una e paradigma feminină in care funcționează Protv-ul lui Lauder, România TV unde se dă Tatoiu pe sticlă și le tot îndeamnă de 25 de ani pe dudui cum trebuie să curvească ca la carte ori postul lui Gâdea împresurat de muieri spălate pe creier, care moare de grija curvelor ce au făcut prăpăd de 26 de ani natalitatea acestei țări și alta ar trebui să fie mintea cea de pe urmă a românului!

Dacă din alte rațiuni nu se poate unii acest neam, să-și facă ordine în propria ogradă, măcar din respect pentru cei care au murit în războaie și le-au pus generațiilor actuale o țara pe tavă, n-ar trebui totuși să facă ceva? Cât de tare să se fii degradat gena românească? 

Execuție mediatico-juridică feministă la final

Dacă posturile de televiziune si in special Antena 3 nu derulau campanii mediatice de linșaj a celor 7 băieți din Vaslui, se mai putea spera la o brumă de justiție.

Astăzi o pata neagră pe purtătoarele de robă in postură de judecatoare s-a așternut. Dar ce mai contează negru pe negru.  că nu se vede.

Practic s-a răspuns la întrebarea Cu cine ține pseudojustiția românească cu femeile sau cu barbații? E aberant dar la această manieră discriminatorie s-a desfășurat farsa penală în urma căreia 7 familii românești au fost distruse de o presă feministă și de o justiție feministă la fel de ticăloase, formate și dirijate de oculta evreo-americană, care a distrus România din 1989 încoace.

Asa arată o violată pentru care băieții fac pușcarie

Rechizitoriul în baza căruia celor 7 le-au fost înăsprit pedepsele pentru că așa vrea Soros si gașca feministă de judecatorese care răspund la comenzi pe bază de burse primite și in general de sistem de factură evreo-american, este extrem de abuziv și seamănă a compunere de nota 5 scrisă de un elevă mediocră.

Practic toată jelania feministă scursă în presă se regăsește ad literam in rechizitoriu, care seamănă izbitor cu un articol prost din presă scrisă. În aceste condiții sentințele au fost date în funcție de emoția colectivă cretină care s-a alimentat desigur din exagerările și minciunile media ticluite de feministe aliniate la ordinele antiromânești ale lui Soros și ale ideologiei sale care are ca scop pedepsirea fără noimă a cât mai multor bărbați, ca nu cumva sa-i perturbe obiectivele genocidare.

Au fost date condamnări fără nici un temei juridic ci doar pe bază de ideologie victimofilă soroșistă. Din momentul în care avocata Alice Drăghici a făcut spume la gură pe la Antena 3 că se simte în nesiguranță din cauza celor 7 băieți acuzați de viol, acestora li s-a scris sentința. Totul a fost un simulacru juridic în care apărărilor le-au fost respinse toate mijloacele de probă. Profitându-se de lipsa de educație a băieților de la țară, execuția a fost și mai simplă. Familiile celor 7 fiind destul de sărace și neavând exercițiul instanțelor nu și-au permis să plătească îndestulător avocații așa că ceea ce era previzibil s-a și definitivat. Scump plătită joaca de cateva secunde cu puțele la o duduie care numai ușă de biserică nu era. Pe lângă sutele de ani de pușcărie încasați mai au de platit jivinei vaginoase și 70000 de euro.

Execuția celor 7 fiind iremediabilă nu mai rămâne decât apelul la instanța divină. Prin post și rugăciune, este posibil ca în anii de temniță grea toți cei din mass-media și justiție, care au participat la acest festin criminal să primească binemeritatele pedepse pentru instigare, inducere in eroare, manipulare, dezinformare, cercetare penală abuzivă, condamnare nedreaptă, etc. La fel s-a întâmplat și în cazul Tanacu, nedreptatea și-a cerut prețul.

Atunci minunata justitie nedreaptă a cerut moarte și a luat magistrații de caz. La fel se va intâmpla si acum. Care dintre următorii care au determinat condamnarea nedreaptă vor plăti și cum? Păi hai sa le reamintim numele celor mai răi și zgomotoși ca să urmărim ce va spune justitia divină. Tic, tac Tic, tac!

 Odioșii și odioasele SISTEMULUI MEDIATICO-JURIDIC (Soros)

Un sfat EVITATI-I!

ALICE DRAGHICI, MIHAELA SAHLEAN, MIHAI GÂDEA, MIHAELA BÂRZILĂ, ALESSANDRA STOICESCU, ANDREEA ESCA, DAN ANTONESCU, DUMITRU COARNĂ, etc.

LE-A PIERIT ZAMBETUL – Judecatoarea Cornelia Vezeteu de la Judecatoria Vaslui a facut dreptate

Judecatoarea Cornelia Vezeteu de la Judecătoria Vaslui

Iată si componeța secției care a dat sentințele  aberante de la Curtea de Apel Iași

SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI

Președinte secție: judecător Juverdeanu Tatiana

Chirilă Mihaela

Cheptene-Micu Diana Mihaela

Crișu-Ciocîntă Anda

Dumitrescu Daniela

Mititelu Maricica

Sandu Geta

Tarlion G. Constantin

Scriminți Elena

Deci justitie pe gustul cucoanelor ofuscate, desigur multe frustrate sexual care urăsc grav bărbații și găsesc astfel ocazii de răzbunare.

Iata cum cucoanele se dau pe lângă barosanii americani cărora le sărută mâna preaînaltă. Observați umilința neaoșă a supuselor sistemului care impoloră din gesturi și din priviri devoțiune și ascultare față  de stăpânii care le privesc cu superioritate și trufie.

 

Un gafeur indigest

Îl chema Bogdan Ficeac si lui îi place să creadă că este ziarist, sociolog sau ceva, whatever. In realitate este un impostor care nu are habar de nimic din ce pretinde. Invitat in emisiunile tv, părerolologul de profesie nu lasă impresia că ar avea coloană, cu toate că a mai slăbit și i-au mai curs din slănini.

Ce e și mai grav este că individul nu are pic de bărbătie în el și merge prin emisiuni ca să aprobe tot ce vomită moderatoarele. Pămpălăul cleptoman nu a auzit nici măcar de împăcarea părților chiar și în cazul unor infracțiuni cum ar fi violul.  O spune clar judecătoarea din cazul de la Vaslui cum s-a poziționat victima față de unii dintre cei 7 băieți cu care a făcut sex dar damblagiul o ia pe câmpii.

Cît de indigești pot fi aceste specimene care pretind că fac presă în România. Și ce jalnic artată acești bărbați de plastelină.  Ar trebui ejectați din rândurile bărbaților pentru că dezonorează total masculinitatea. Fii obiectiv măi nene, dacă nu dispari.

Postul Castrarea 3 isi pierde audienta !

Violul a ucis audienta Antenei 3

Postul Castrarea 3 sau Latrina 3 pierde masiv la capitolul audienta. Dupa ce s-au dat de ceasul mortii ca sa-i bage in puscarie pe cei 7 amarati din Vaslui, vor constata ca prea mult viol nu face bine la digestia telespectatorilor. Violul in sus, violul in jos, 24 de ore de agresiune pizdista revansarda produce voma telespectatorilor. Ce-i mult strica!

FII…(PE FAZA) – MIHAELA BARZILA

Mihaela Castrare Barzila, Maria Coman, et co. au dus Antena 3 in bot. Chiar daca n-a asistat la viol ea stie tot si arunca flacari pe nari, mintind de rupe locul. Sa vedem daca-si va asuma prima sunucidere, pe care a indus-o, ce urmeaza sa se produca in lotul celor 7, orcicum daca nu ea, urmasii. Ce mai conteaza barzila o face lata.

ALERTA IN PENITENCIARUL din Vaslui. Unul dintre agresori, dus de urgenta la SPITAL

http://www.romaniatv.net/romania-tv-lider-absolut-la-stiri_240512.html

Miza circului mediatic Antena 3: castrarea!

Intr-o emisiune de sambata seara, Mihaela Barzila a umblat iar cu castrarea in gura si aproape ca si-a lasat muti invitatii barbati care nu prea au rumegat ideea ca barbatilor infractori sa le fie extirpate bucati din barbatie.

Emisiunea a fost o manipulare de cea mai joasa speta reiterandu-se ideea ca Germania castreaza chirurgical violatorii. Total fals evident!!! Totul a plecat de fapt de la un articol publicat de unul din oficioasele politicii evreo-masonice care avanseaza ideea, desigur din cu totul alte ratiuni, nicidecum de grija romanilor, ci dimpotriva pentru rarirea lor, inducerea conflictelor, distragarea atentiei de la probleme cu adevarat grave, etc etc etc.

Desigur pentru vulg e mai greu de priceput. Articolul cu pricina cita un alt articol la fel de mincinos, scos din burta, de Daily mail. De ce ce minte Antena 3? De ce dezinformeaza? Jocurile caror forte le face? Pentru banditele de la Antena 3 trebuie spus clar: nicaieri in lume NU se practica nici un fel de castrare, decat daca dilcventul isi doreste asa ceva si numai cu consimtamantul obligatoriu scris al lui. Altfel nimeni nu isi asuma responsabilitatea mutilarii unor barbati.

De ce dezinformati totusi? Pe cine credeti ca mintiti nenorocitilor cu televiziunea lui Voiculescu cu tot si pana cand veti face politica criminala a altora cu minti bolnave? Nu vedeti unde v-a ajuns patronul daca faceti rele neamului romanesc? Vreti si voi sa-i calcati pe urme?

Deci sa va intre bine in cap: instantele  nu pot dispune pedepse corporale indiferent cat de grava ar fi o infractiune decat cel mult un program terapeutic, monitorizari, nicidecum castrarea din capul vostru de obsedate sexuale si… 

Pentru a vedea adevarul in deplinatatea lui mergem direct la CODUL PENAL GERMAN care sub aspectul pedepselor este mult mai bland decat actuala legislatie penala romaneasca.

Reproducem exact articolele in engleza:

GERMAN CRIMINAL CODE

Full:  Criminal Code in the version promulgated on 13 November 1998, Federal Law Gazette [Bundesgesetzblatt] I p. 3322, last amended by Article 1 of the Law of 24 September 2013, Federal Law Gazette I p. 3671 and with the text of Article 6(18) of the Law of 10 October 2013, Federal Law Gazette I p 3799.

 

Section 177  Violul
Sexual assault by use of force or threats; rape

(1) Whosoever coerces another person

1.  by force;

2.  by threat of imminent danger to life or limb; or

3.  by exploiting a situation in which the victim is unprotected and at the mercy of the offender,

to suffer sexual acts by the offender or a third person on their own person or to engage actively in sexual activity with the offender or a third person, shall be liable to imprisonment of not less than one year.

(2) In especially serious cases the penalty shall be imprisonment of not less than two years. An especially serious case typically occurs if

1.  the offender performs sexual intercourse with the victim or performs similar sexual acts with the victim, or allows them to be performed on himself by the victim, especially if they degrade the victim or if they entail penetration of the body (rape); or

2.  the offence is committed jointly by more than one person.

(3) The penalty shall be imprisonment of not less than three years if the offender

1.  carries a weapon or another dangerous instrument;

2.  otherwise carries an instrument or other means for the purpose of preventing or overcoming the resistance of another person through force or threat of force; or

3.  by the offence places the victim in danger of serious injury.

(4) The penalty shall be imprisonment of not less than five years if

1.  the offender uses a weapon or another dangerous instrument during the commission of the offence; or if

2.  the offender

(a)  seriously physically abuses the victim during the offence; or

(b)  by the offence places the victim in danger of death.

(5) In less serious cases under subsection (1) above the penalty shall be imprisonment from six months to five years, in less serious cases under subsections (3) and (4) above imprisonment from one to ten years.

Section 178
Sexual assault by use of force or threat of force and rape causing death

If the offender through sexual assault or rape (section 177) causes the death of the victim at least by gross negligence the penalty shall be imprisonment for life or not less than ten years.

table of contents

Section 179
Abuse of persons who are incapable of resistance

(1) Whosoever abuses another person who is incapable of resistance

1.  because of a mental illness or disability including an addiction or because of a profound consciousness disorder; or

2.  is physically incapable,

and by exploiting the incapability to resist engages in sexual activity with the person or allows them actively to engage in sexual activity on his person shall be liable to imprisonment from six months to ten years.

(2) Whosoever abuses a person incapable of resistance (subsection (1) above), by inducing the person, under exploitation of the incapability of resistance, to engage actively in sexual activity with a third person or to allow a third person to engage in sexual activity with them, shall incur the same penalty.

(3) In especially serious cases the penalty shall be imprisonment of not less than one year.

(4) The attempt shall be punishable.

(5) The penalty shall be imprisonment of not less than two years if

1.  the offender performs sexual intercourse or similar sexual acts with the victim which include penetration of the body, or allows them to be committed on himself by the victim;

2.  the offence is committed jointly by more than one person; or

3.  by the offence the offender places the victim in danger of serious injury or substantial impairment of his physical or emotional development.

(6) In less serious cases under subsection (5) above the penalty shall be imprisonment from one to ten years.

(7) Section 177(4) No 2 and section 178 shall apply mutatis mutandis.

table of contents

Section 180
Causing minors to engage in sexual activity

(1) Whosoever encourages a person under sixteen years of age to engage in sexual activity with or in the presence of a third person or whosoever encourages sexual acts of a third person on a person under sixteen years of age

1.  by acting as an intermediary; or

2.  by creating an opportunity,

shall be liable to imprisonment not exceeding three years or a fine. The 1st sentence No 2 above shall not apply if the offender is the person responsible for the care of the minor unless the offender, if responsible for the care of the minor, grossly violates his duty of education.

(2) Whosoever induces a person under eighteen years of age to engage in sexual activity with or in the presence of a third person or to suffer sexual acts by a third person for a financial reward, or whosoever encourages such acts by acting as an intermediary, shall be liable to imprisonment not exceeding five years or a fine.

(3) Whosoever induces a person under eighteen years of age who is entrusted to him for upbringing, education or care or who is his subordinate within an employment or a work relationship, by abusing the dependence associated with the upbringing, educational, care, employment or work relationship to engage in sexual activity with or in the presence of a third person or to suffer sexual acts by a third person shall be liable to imprisonment not exceeding five years or a fine.

(4) In cases under subsections (2) and (3) above the attempt shall be punishable.

table of contents

Section 180a
Exploitation of prostitutes

(1) Whosoever on a commercial basis maintains or manages an operation in which persons engage in prostitution and in which they are held in personal or financial dependency shall be liable to imprisonment not exceeding three years or a fine.

(2) Whosoever

1.  provides a dwelling or on a commercial basis an abode or a residence to a person under eighteen years of age for the exercise of prostitution; or

2.  urges another person to whom he has furnished a dwelling for the exercise of prostitution to engage in prostitution or exploits the person in that respect,

shall incur the same penalty.

table of contents

Section 180b and section 181
(repealed)

table of contents

Section 181a
Controlling prostitution

(1) Whosoever

1.  exploits another person who engages in prostitution; or

2.  for his own material benefit supervises another person’s engagement in prostitution, determines the place, time, extent or other circumstances of the engagement in prostitution, or takes measures to prevent the person from giving up prostitution, and for that purpose maintains a general relationship with the person beyond a particular occasion shall be liable to imprisonment from six months to five years.

(2) Whosoever impairs another person’s personal or financial independence by promoting that person’s engagement in prostitution, by procuring sexual relations on a commercial basis, and for that purpose maintains a general relationship with the person beyond a particular occasion shall be liable to imprisonment not exceeding three years or a fine.

(3) Whosoever commits the offences under subsection (1) Nos 1 and 2 above or the promotion under subsection (2) above in relation to his spouse shall incur the penalty under subsections (1) and (2) above.

table of contents

Section 181b
Supervision order

In cases under sections 174 to 174c, sections 176 to 180, section 181a and section 182 the court may make a supervision order (section 68(1)).

table of contents

Section 181c
Confiscatory expropriation and extended confiscation

Section 43a and section 73d shall apply to offences under section 181a(1) no. 2 if the offender acts as a member of a gang whose purpose is the continued commission of such offences. Section 73d shall also apply if the offender acted on a commercial basis.

table of contents

Section 182
Abuse of juveniles

(1) Whosoever abuses a person under eighteen years of age by taking advantage of an exploitative situation by

1.  engaging in sexual activity with the person or suffering the person to engage actively in sexual activity with him or

2.  inducing the person to engage in sexual activity with a third person or to suffer sexual acts committed on their own body by a third person,

shall be liable to imprisonment not exceeding five years.

(2) The same penalty shall apply to a person over eighteen years of age who abuses a person under eighteen years of age by engaging in sexual activity with him or to by inducing the person to suffer sexual acts committed by him on their own body for a financial reward.

(3) A person over twenty-one years of age who abuses a person under sixteen years of age by

1.  engaging in sexual activity with the person or causing the person to engage actively in sexual activity with him or

2.  inducing the person to engage in sexual activity with a third person or to suffer sexual acts committed on their own body by a third person,

and thereby exploits the victims lack of capacity for sexual self-determination shall be liable to imprisonment not exceeding three years or a fine.

(4) The attempt shall be punishable.

(5) In cases under subsection (3) above the offence may only be prosecuted upon request unless the prosecuting authority considers propio motu that prosecution is required out of special public interest.

(6) In cases under subsections (1) to (3) above the court may order a discharge under these provisions if in consideration of the conduct of the person against whom the offence was committed the harm of the offence is of a minor nature.

table of contents

Section 183
Exhibitionism

(1) A man who annoys another person by an exhibitionist act shall be liable to imprisonment not exceeding one year or a fine.

(2) The offence shall only be prosecuted upon request unless the prosecuting authority considers propio motu that prosecution is required out of special public interest.

(3) The court may suspend the sentence if there is reason to believe that the offender will only cease to commit exhibitionist acts after lengthy medical treatment.

(4) Subsection (3) above shall also apply if a man or a woman is convicted because of an exhibitionist act

1.  under another provision which imposes a maximum term of imprisonment of no more than one year; or

2.  under section 174 (2) No 1 or section 176 (4) No 1

table of contents

Section 183a
Causing a public disturbance

Whosoever in public engages in sexual activity and thereby intentionally or knowingly creates a disturbance shall be liable to imprisonment not exceeding one year or a fine unless the act is punishable under section 183.

table of contents

Section 184
Distribution of pornography

(1) Whosoever with regard to pornographic written materials (section 11(3))

1.  offers, gives or makes them accessible to a person under eighteen years of age;

2.  displays, presents or otherwise makes them accessible at a place accessible to persons under eighteen years of age, or which can be viewed by them;

3.  offers or gives them to another in retail trade outside the business premises, in kiosks or other sales areas which the customer usually does not enter, through a mail-order business or in commercial lending libraries or reading circles;

3a.  offers or gives them to another by means of commercial rental or comparable commercial supply for use, except for shops which are not accessible to persons under eighteen years of age and which cannot be viewed by them;

4.  undertakes to import them by means of a mail-order business;

5.  publicly offers, announces, or commends them at a place accessible to persons under eighteen years of age or which can be viewed by them, or through dissemination of written materials outside business transactions through the usual trade outlets;

6.  allows another to obtain them without having been requested to do so;

7.  shows them at a public film showing for an entry fee intended entirely or predominantly for this showing;

8.  produces, obtains, supplies, stocks, or undertakes to import them in order to use them or copies made from them within the meaning of Nos 1 to 7 above or to facilitate such use by another; or

9.  undertakes to export them in order to disseminate them or copies made from them abroad in violation of foreign penal provisions or to make them publicly accessible or to facilitate such use,

shall be liable to imprisonment not exceeding one year or a fine.

(2) Subsection (1) No 1 above shall not apply if the offender is the person in charge of the care of the person, unless that person grossly violates his duty of education by offering, giving, or making them available. Subsection (1) No 3a above shall not apply if the act takes place in business transactions with commercial borrowers.

table of contents

Section 184a
Distribution of pornography depicting violence or sodomy

Whosoever

1.  disseminates;

2.  publicly displays, presents, or otherwise makes accessible; or

3.  produces, obtains, supplies, stocks, offers, announces, commends, or undertakes to import or export, in order to use them or copies made from them within the meaning of Nos 1 or 2 above or facilitates such use by another, pornographic written materials (section 11(3)) that have as their object acts of violence or sexual acts of persons with animals

shall be liable to imprisonment not exceeding three years or a fine.

table of contents

Section 184b
Distribution, acquisition and possession of child pornography

(1) Whosoever

1.  disseminates;

2.  publicly displays, presents, or otherwise makes accessible; or

3.  produces, obtains, supplies, stocks, offers, announces, commends, or undertakes to import or export in order to use them or copies made from them within the meaning of Nos 1 or 2 above or facilitates such use by another pornographic written materials (section 11 (3)) related to sexual activities performed by, on or in the presence of children (section 176 (1)) (child pornography)

shall be liable to imprisonment from three months to five years.

(2) Whosoever undertakes to obtain possession for another of child pornography reproducing an actual or realistic activity shall incur the same penalty.

(3) In cases under subsection (1) or subsection (2) above the penalty shall be imprisonment of six months to ten years if the offender acts on a commercial basis or as a member of a gang whose purpose is the continued commission of such offences and the child pornography reproduces an actual or realistic activity.

(4) Whosoever undertakes to obtain possession of child pornography reproducing an actual or realistic activity shall be liable to imprisonment not exceeding two years or a fine. Whosoever possesses the written materials set forth in the 1st sentence shall incur the same penalty.

(5) Subsections (2) and (4) above shall not apply to acts that exclusively serve the fulfilment of lawful official or professional duties.

(6) In cases under subsection (3) above section 73d shall apply. Objects to which an offence under subsection (2) or (4) above relates shall be subject to a depriation order. Section 74a shall apply.

table of contents

Section 184c
Distribution, acquisition and possession of juvenile pornography

(1) Whosoever

1.  disseminates;

2.  publicly displays, presents, or otherwise makes accessible; or

3.  produces, obtains, supplies, stocks, offers, announces, commends, or undertakes to import or export in order to use them or copies made from them within the meaning of Nos 1 or 2 above or facilitates such use by another pornographic written materials (section 11 (3)) related to sexual activities performed by, on or in the presence of persons between the ages of fourteen to eighteen years (juvenile pornography)

shall be liable to imprisonment not exceeding three years or a fine.

(2) Whosoever undertakes to obtain possession for another of juvernile pornography reproducing an actual or realistic activity shall incur the same penalty.

(3) In cases under subsection (1) or subsection (2) above the penalty shall be imprisonment of three months to five years if the offender acts on a commercial basis or as a member of a gang whose purpose is the continued commission of such offences and the juvenile pornography reproduces an actual or realistic activity.

(4) Whosoever undertakes to obtain possession of child pornography reproducing an actual or realistic activity shall be liable to imprisonment not exceeding one year or a fine. The 1st sentence shall not apply to acts of persons related to juvenile pornography produced by them while under eighteen years of age and with the consent of the persons therein depicted.

(5) Section 184b (5) and (6) shall apply mutatis mutandis.

table of contents

Section 184d
Distribution of pornographic performances by broadcasting, media services or telecommunications services

Whosoever disseminates pornographic performances via broadcast, media services, or telecommunications services shall be liable pursuant to sections 184 to 184c. In cases under section 184 (1) the 1st sentence above shall not apply to dissemination via media services or telecommunications services if it is ensured by technical or other measures that the pornographic performance is not accessible to persons under eighteen years of age.

table of contents

Section 184e
Unlawful prostitution

Whosoever persistently contravenes a prohibition enacted by ordinance against engaging in prostitution in particular places at all or during particular times of the day, shall be liable to imprisonment not exceeding six months or a fine not exceeding one hundred and eighty daily units.

table of contents

Section 184f
Prostitution likely to corrupt juveniles

Whosoever engages in prostitution

1.  in the vicinity of a school or other locality which is intended to be visited by persons under eighteen years of age; or

2.  in a house in which persons under eighteen years of age live,

in a way which is likely to morally corrupt these persons, shall be liable to imprisonment not exceeding one year or a fine.

table of contents

Section 184g
Definitions

Within the meaning of this law

1.  sexual acts and activities shall only be those which are of some relevance in relation to the protected legal interest in question;

2.  sexual acts and activities in the presence of another shall be those which are committed in the presence of another who observes them.

table of contents